Analizele mele: 0 Apăsați butonul pentru a adăuga analiza dorită în coș.

Anticorpi anti virus urlian IgM

Anticorpi anti virus urlian IgM - metode și materiale folosite

  • Sinonime
    oreion
  • Metoda
    Chemiluminiscență
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp. °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    5 zile la 2-8°C, 6 luni la -20°C
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    zilnic
100 lei

Despre analiză - Anticorpi anti virus urlian IgM

Generalități

Virusul urlian este un virus ARN, care aparţine familiei Paramyxoviridae și este agentul etiologic al parotiditei epidemice (oreion). Parotidita epidemică este o infecţie virală acută caracterizată prin febră şi inflamatia glandelor parotide.

Perioada de incubaţie este de 12-25 de zile, primele simptome fiind reprezentate de febră, cefalee, mialgii, stare generală alterată, urmate la 70% dintre pacienţi de parotidită dureroasă.

Manifestări clinice

O parte dintre pacienţi nu prezintă simptome caracteristice. Principalele complicaţii sunt reprezentate de meningită, encefalită, surditate şi orhită (apare la aproximativ 30% dintre bărbaţii tineri). Severitatea infecţiei creşte cu vârsta, simptomele fiind de obicei mai severe la adulţi şi adolescenţi în comparaţie cu copiii.

În trecut s-a considerat că infecţia asigură imunitate întreaga viață, dar s-a constatat că, în cazuri rare, pot să apară reinfecţii.

Semnificație clinică

Testele serologice sunt utilizate de rutină pentru confirmarea diagnosticului. Infecţia acută este confirmată serologic prin detecţia anticorpilor anti virus urlian de tip IgM.

La persoanele nevaccinate, anticorpilor anti virus urlian IgM sunt aproape întotdeauna detectabili în momentul apariţiei simptomelor şi persistă 4-8 săptămâni.

Ac. anti virus urlian IgM pot să fie tranzitorii sau absenţi în cazul răspunsului imun secundar, la pacienţii vaccinaţi sau care au fost infectaţi în antecedente. În aceste cazuri, o creştere semnificativă a nivelului anticorpilor anti virus urlian IgG între faza acută şi de convalescenţă a bolii indică infecţia cu virus urlian.

Un rezultat negativ poate fi datorat unui titru scăzut de anticorpi la debutul infecţiei.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Descoperă toate articolele