Sau caută după cuvinte cheie
Generalități Taenia solium este un vierme segmentat din clasa Cestoda, care prezintă un scolex (organ de fixare) cu patru ventuze, un gât (regiunea de creştere şi proliferare) care generează proglote şi o strobilă (lanţ de proglote) alcătuită din aproximativ 900 de proglote (segmente) de forme diferite, în funcţie de vârstă. Dacă este înghiţit de gazda intermediară susceptibilă, de obicei porcul, oul își continuă dezvoltarea, transformându-se într-o larvă (cisticercul), care în decurs de trei săptămâni devine complet dezvoltat şi infectant pentru om. Atunci când omul digeră carnea de porc p...
Ce este 9-OH-Risperidon? Este un medicament neuroleptic. Când poate fi administrat? Este folosit în majoritatea cazurilor pentru tratamentul schizofreniei, tulburării bipolare și a iritabilității la persoanele cu autism. Înainte de administrarea unui medicament, citiți întotdeauna prospectul. În cazul în care nu sunteți siguri, luați legătura cu medicul dumneavoastră. Când se recomandă această analiză? Această analiză medicală de sânge este utilă pentru monitorizarea tratamentului cu 9-OH-Risperidon. Surse www.labor-limbach.de Rezultat în maxim 10 zile lucrătoare.
TK este o enzimă implicată în sinteza acizilor nucleici şi, prin urmare, considerată un important marker de proliferare, în mod particular în celulele tumorale. Timidin kinaza este o enzimă citosolică cheie în calea de salvare a ADN-ului, catalizând transferul grupului fosfat terminal de la nivelul ATP la grupul 5`hidroxil al deoxitimidinei pentru a produce deoxitimidină monofosfat, care este apoi încorporată în AND. Există două izoforme ale enzimei în celulele umane: TK1 – citosolică, găsită numai în celulele proliferante, producţia sa fiind restricţionată în faza S a ciclului celular asocia...
...ăți Trisomia 21, cunoscută şi că Sindromul Down, este o afecţiune genetică datorată prezenţei unui cromozom 21 suplimentar. În majoritatea cazurilor, defectul genetic nu este transmis de către părinţi, el fiind urmarea unei erori spontane apărute în diviziunea celulelor. Sindromul Down asociază faciesul caracteristic, hipotonia musculară cu un grad variat de retard psihic. Mulţi dintre pacienţi prezintă şi afectare cardiacă. În cadrul Laboratoarelor Bioclinica, afecţiunea poate fi detectată la făt prin: dublu test, triplu test sau cvadruplu test, în funcţie de vârsta sarcinii. Valoarea...
Malțul este un produs obținut din boabele de cereale, mai ales orz, folosit la fabricarea berii, spirtului medicinal, dar poate fi folosit și ca un substituent al cafelei. Organismul poate percepe substanța ca un antigen, care, în urma unui prin contact de hipersensibilitate, declanșează reacția de hipersensibilitate de tip I, proces ce este rapid, apărând la cateva minute după consumul alimentar. Nivelul seric de Ig E crește. Acești anticorpi se atașează de membrana celulară a mastocitelor, bazofilelor si eozinofilelor, proces ce este urmat de degranularea acestor celule și eliberarea media...
Generalități Ureea serică este produsul final al metabolismului proteic şi se sintetizează la nivel hepatic. Aproximativ 90% din ureea produsă în ficat este eliminată prin urină, fără alte transformări şi reprezintă o rută majoră pentru excreţia azotului. O parte din ureea filtrată glomerular se reabsoarbe pasiv la nivelul tubilor uriniferi, de aceea excreţia urinară depinde atât de rata de filtrare glomerulară, cât şi de reabsorbţia tubulară. Semnificație clinică Nivelul ureei depinde de alimentaţie (dietă bogată în proteine), rata catabolismului şi funcţia hepatică. Creşterea nivelu...
Generalități Triiodotironina (T3) este principalul responsabil pentru exercitarea efectelor hormonilor tiroidieni asupra organelor ţintă. T3 se formează în special la nivelul ficatului, din T4. Astfel, concentraţia serica a T3 reflectă mai degrabă statusul funcţional al ţesuturilor periferice decât performanţa secretorie a tiroidei. La fel ca şi T4, aproximativ 99% din T3 este legat de proteine de transport. O reducere a conversiei T4 la T3, cu scăderea concentraţiei de T3, poate să apară sub influenţa unor medicamente (propranolol, glucocorticoizi, amiodarona) şi în afecţiuni severe non...
Generalități Tiroglobulina este o glicoproteină sintetizată în cantităţi mari de către tirocite şi eliberată în lumenul foliculilor tiroidieni. Producţia de tiroglobulină este stimulată de TSH, deficienţa de iod şi prezenţa imunoglobulinelor stimulatoare ale tiroidei. În timpul sintezei tiroglobulinei de către tirocite şi a transportului acesteia către foliculi, cantităţi mici de proteină pot trece în sângele circulant. Prin urmare, concentraţii scăzute de tiroglobulina pot fi găsite şi în sângele persoanelor care nu suferă de afecţiuni tiroidiene. Astfel nivele scăzute de tiroglobulina ...
Generalităţi Antigenul specific prostatic (PSA) este o serin protează de natură glicoproteică, produsă în principal de epiteliul glandular al prostatei, de unde este eliberată în cantităţi mari în lichidul seminal. Funcţia majoră a PSA constă în clivarea proteolitică a proteinelor formatoare de gel din lichidul seminal, cu lichefierea gelului seminal şi creşterea mobilităţii spermatozoizilor. Semnificație clinică Valori scăzute de PSA au fost găsite în sânge datorită scurgerilor de PSA de la nivelul prostatei. Niveluri crescute de PSA în ser sunt asociate cu patologia prostatei (prostatită...
Generalităţi Magneziu, alături de potasiu, este un cation intracelular major. Este cofactor al multor sisteme enzimatice. Toate reacţiile enzimatice dependente de ATP necesită magneziu ca şi cofactor. Aproximativ 70% din ionii de magneziu sunt depozitaţi în sistemul osos, restul fiind implicaţi în procese metabolice intermediare. Doar aproximativ 1% din cantitatea totală de magneziu se găseşte în lichidul extracelular. Aproximativ 70% din cantitatea de magneziu este prezentă în formă liberă, restul de 30% fiind legată de proteine (mai ales albumină), citrat și fosfat. Semnificație clinică ...
Generalități Este un test de determinare cantitativă a IgE specific la scuame și epiteliu de pisică, în serul uman, fiind util în diagnosticul afecţiunilor alergice mediate IgE. Multe alergii sunt mediate de imunoglobuline din clasa IgE. La indivizii care prezintă acest tip de alergie imediată (atopică sau anafilactică), moleculele de IgE acţionează ca puncte de contact între alergen şi celulele specializate care eliberează histamina şi alţi agenţi în momentul expunerii la alergen, cu inițierea reacțiilor alergice. Semnificație clinică Rezultatele testelor IgE specific la alergeni, asocia...
Generalități Este un test de determinare cantitativă a IgE specific la scuame de cal, în serul uman, fiind util în diagnosticul afecţiunilor alergice mediate IgE. Multe alergii sunt mediate de imunoglobuline din clasa IgE. La indivizii care prezintă acest tip de alergie imediată (atopică sau anafilactică), moleculele de IgE acţionează ca puncte de contact între alergen şi celulele specializate care eliberează histamina şi alţi agenţi în momentul expunerii la alergen, cu inițierea reacțiilor alergice. Semnificație clinică Rezultatele testelor IgE specific la alergeni, asociate cu alte info...
Generalități Este un test de determinare cantitativă a IgE specific la scuame de câine, în serul uman, fiind util în diagnosticul afecţiunilor alergice mediate IgE. Multe alergii sunt mediate de imunoglobuline din clasa IgE. La indivizii care prezintă acest tip de alergie imediată (atopică sau anafilactică), moleculele de IgE acţionează ca puncte de contact între alergen şi celulele specializate care eliberează histamina şi alţi agenţi în momentul expunerii la alergen, cu inițierea reacțiilor alergice. Semnificație clinică Rezultatele testelor IgE specific la alergeni, asociate cu alte in...
Generalități Este un test de determinare cantitativă a IgE specific la Dermatophagoides pteronyssinus în serul uman, fiind util în diagnosticul afecţiunilor alergice mediate IgE. Multe alergii sunt mediate de imunoglobuline din clasa IgE. La indivizii care prezintă acest tip de alergie imediată (atopică sau anafilactică), moleculele de IgE acţionează ca puncte de contact între alergen şi celulele specializate care eliberează histamina şi alţi agenţi în momentul expunerii la alergen, cu inițierea reacțiilor alergice. Semnificație clinică Rezultatele testelor IgE specific la alergeni, asoci...
...ă complexul carbohidraţilor în fragmente. Amilaza este produsă în principal de pancreasul exocrin (enzima este sintetizată de celulele acinare pancreatice şi apoi secretată în tractul intestinal). Amilazele sunt produse, de asemenea, de glandele salivare, mucoasa intestinului subţire, ovare, placentă, ficat, trompele uterine, muşchii scheletici. În ser se găsesc izoenzimele pancreatice şi salivare. Afectarea celulelor acinare pancreatice (pancreatita) sau obstrucţia ductului pancreatic (carcinom pancreatic, litiaza biliară) determină creşterea nivelului amilazei serice în intervalul de 12 or...
Generalități CA 125 este un marker tumoral măsurat prin utilizarea anticorpului monoclonal OC 125. Determinantul antigenic CA 125 are o structură proteică, fiind localizat pe o glicoproteină cu greutate moleculară mare. Semnificație clinică Nivelul CA 125 este crescut într-un procent mare în cazul tumorile ovariene non-mucinoase de origine epitelială. Nu se gaseşte pe suprafaţa epiteliului ovarelor normale. Deşi cele mai mari valori ale CA 125 sunt întâlnite în cazul carcinomului ovarian, valori crescute pot fi întâlnite şi în alte afecţiuni maligne, cum ar fi cele localizate la nivelul ...
Generalități Virusul hepatic Delta (HDV) este un virus cu genom ARN. Nu aparține unei familii virale, fiind considerat un virus satelit, deoarece nu se poate replica decât în prezența virusului hepatic B (HBV). Astfel, infectarea cu HDV este dependentă de existența în organismul infectat a HBV. Virusul Delta se transmite pe cale parenterală, prin manevre medicale sau nemedicale care folosesc instrumentar sau substanțe incorect sau incomplet sterilizate, contact sexual neprotejat, transmiterea perinatală fiind rară. Indicații clinice Testul permite cuantificarea ARN HDV în plasma pacienți...
... hepatică și hepatocarcinom. Transmiterea HCV este predominant parenterală: prin transfuzii sanguine, consum de droguri pe cale intravenoasă sau accidental, în cazul personalului medical care vine în contact cu sângele infectat. Transmiterea nosocomială e responsabilă de 15 % din contaminări (sterilizarea insuficientă a materialelor chirurgicale etc.). Deși rară, transmiterea pe cale sexuală este posibilă. Semnificație clinică Analiză medicală care permite determinarea cantitativă a ARN-ului virusului hepatitei C în plasma pacienților infectați (viremie, încărcătura virală). Este f...
...cu testosteronul, dihidrotestosteronul şi DHEA-S. Este secretat la nivelul glandelor suprarenale şi a ovarelor (la femei). Este principalul androgen activ la femei. Androstendionul este precursorul major al testosteronului şi estronei. Semnificație clinică Valoarea sa clinică derivă din faptul că este frecvent crescut în cazuri de hirsutism şi virilizare. Nivelurile sale serice cresc în mod constant începând de la varsta de 7 ani, iar după vârsta de 30 de ani încep să scadă. Nivelul androstendionului creşte în timpul sarcinii. Androstendionul prezintă o variaţie diurnă (cu valoarea...
Generalități Albumina este principala proteină plasmatică, care reprezintă în mod normal mai mult de jumătate din totalul proteinelor. Albumina se formează exclusiv la nivel hepatic şi este proteina de transport şi de legare pentru calciu, acizi graşi, bilirubină, hormoni, vitamine, oligoelemente şi medicamente. În LCR concentraţia albuminei este un indiciu al integrităţii barieriei hematoencefalice, deoarece nu este sintetizată sau metabolizată intratecal. Astfel, în probele de LCR necontaminate cu sânge, albumina provine din plasmă prin bariera hematoencefalică. Semnificație clinică Det...