Anticorpi anti virusul encefalitei transmise de căpușă (FSME, TBE) IgG în lichid cefalorahidian

Encefalita de capușe este cauzată de virusul encefalitei de căpușe (TBEV). Virusul encefalitei de căpușe face parte din familia Flaviviridae si a fost izolat pentru prima data in 1937. Sunt descrise trei subtipuri de virus: european sau virusul encefalitei de căpușă de vest, virusul siberian al encefalitei de căpușă și virusul rusesc al encefalitei de primăvară-vară.

Se întâlnește în partea de nord a Europei și în Asia. Rusia are cel mai mare număr de cazuri repetate, iar Siberia de vest prezintă cea mai mare incidență din lume. Se transmite prin intermediul insectelor (căpușe și uneori țânțar) hematofage. Rezervorul este reprezentat de rozătoarele mici, dar și de căpușe. Omul este gazdă finală.

A nu se confunda cu boala Lyme!

Perioada de incubatie este de 7-14 zile.

Boala prezintă două faze: faza initială (2-4 zile), cu simptome generale ca febră, dureri de cap, greață, dureri musculare, urmată de remisiune (4-7 zile) pentru ca apoi să apară faza secundară cu semne de inflamație a sistemului nervos central, ca meningita sau meningoencefalita, care poate dura 1-3 săptămâni.

Convalescența este lungă, cu sechele (30-60 %) dintre care unele permanente (neurologice)(2-4 %).

În prima fază a bolii putem identifica leucopenia cu trombocitopenie și creșterea enzimelor hepatice. În faza a doua, după debutul bolii neurologice întâlnim leucocitoză în sânge și în lichidul cefalorahidian.

Virusul poate fi izolat din sânge în timpul primei faze a bolii.

Semnificație clinică

Testul se bazează pe detectarea IgM specifice din ser sau LCR, care apar de obicei mai târziu, în a doua fază a bolii.

Anticorpii IgG apar în perioada de ameliorare a simptomelor clinice și ating un maxim la 6 luni de la debut, putând persista o periodă îndelungată. Interpretarea trebuie să țină cont de istoricul vaccinal.

Centers for Disease Control and Prevention (CDC)

Referințele metodei de lucru